De când am vizitat Praga anul trecut și am fost martoră la schimbarea lentă, dar sigură în paradigma culturală, m-am tot gândit la ce urmează după postmodernism. Ne aflăm în amurgul său, dar chiar și pe această ultimă sută de metri, el continuă să afișeze cinism, o dorință de a eticheta lucrurile și tot felul de valori neoliberale. Postmodernismul continuă să fie filtrul dominant prin care lumea pare a fi plictisitoare și incapabilă; temerile și grijile noastre colective sunt adresate, chit că prin umor negru și ironie, dar nu se oferă nici o soluție. Este ca și cum am fi blocați în faza de acceptare a unui proces de vindecare fără să se întrezărească vreo scăpare.

Dar imperiul postmodern, care până acum ne-a deschis ochii, se apropie încet de final. Oriunde cauți, este evident; cultura pop a dat în mod surprinzător startul prin renunțarea la auto-ironie și la umorul sec în schimbul unui mult dorit fir narativ matur. Muzica, mainstream sau de orice alt fel, dă și ea semne de reînnoire și dorință de schimbare. În mod ironic, lumea artei, cu toate posibilitățile sale infinite de creație, pare să rămână codașă în ceea ce privește această schimbare de paradigmă. Aici încă se simte o nevoie substanțială de a pune fiecare lucru la locul său și de a juca după reguli. Instituțiile dau în continuare tonul la care artistul se conformează, dar de cele mai multe ori el rămâne nevăzut. Doar ecouri timide ale artei sale se deslușesc între zidurilor mici ale cubului alb, perceptibile numai acelor câțiva elitști care au cunoștințele necesare și / sau care sunt dispuși să rumege statement-uri de artă ermetice pentru a înțelege.

Am înțeles pentru prima dată cum metamodernismul se manifestă când m-am apropiat de scena de performance art în timpul rezidenței mele la Praga. Revenind la București, mi-a fost clar că această mișcarea a început să dea roade și în grădinile comunității noastre de artă, deși undeva mai pe la marginea ei. Aici se adună artiștii din medii variate pentru a face un schimb, iar anticiparea plutește în aer. Hibriditatea pare să devină modalitate preferată de sectorul independent de artă, prin care acesta se opune valorilor îmbătrânite ale lumii artei occidentale.

De zeci de ani am tot încercat să imităm mecanismele din vest într-un efort de a ajunge la aceleași standarde cu restul lumii, ca și cum moștenirea noastră estică era ceva rușinos. Dar nu toată lumea a privit lucrurile așa. În ultima vreme vedem din ce în ce mai mulți actori de pe scena locală care s-au dezis de mersul lucrurilor în căutarea unui nou teritoriu ce poate fi explorat creativ. Revista The Attic, datorită căreia ne putem bucura de Festivalul Outernational Days, precum și diverse alte evenimente îndrăznețe, este una dintre entitățile culturale care nu se teme să își asume riscuri. Nu este o coincidenta faptul ca The Attic a promovat dintotdeauna artiști polivalenți care nu fac doar muzică, ci lucrează și cu artele vizuale: Somnoroase Păsărele este alter ego-ul muzical al pictorului Gili Mocanu, muziciana Diana Miron face și performance art, DJ Chlorys a studiat fotografia și arta digitală, în timp ce Mitoș Micleușanu este, de asemenea, cunoscut pentru video-urile sale artistice, iar în prezent colaborează cu profesorul video de la UNARTE, A. Patatics.

Debutând ca o platformă online pentru iubitorii de muzică obscură, experimentală și exotică, The Attic a devenit în scurt timp un colectiv de DJ și organizatori de evenimente care a adus specatcole live neobișnuite în bula culturală destul de izolată a României. Abia în 2016, la prima ediția a Festivalului Outernational Days, echipa The Attic a încercat să îmbrățișeze cu adevărat hibriditatea și să testeze înseși limitele sectorului cultural. Ei au căutat să facă un eveniment care să aducă laolaltă estul și vestul, care să reunească elita intelectuală cu arta comunităților marginalizate, într-un efort de a produce multiplicitate, ceva care sfidează orice etichetare convențională.

Și a reușit într-o oarecare măsură: mulți au apreciat festivalul ca fiind progresiv și inclusiv, un eveniment ca niciun altul, unde puteai să vezi pe aceeași scenă atât improvizații electro-acustice, cât și manele românești; însă alții l-au văzut ca pe un mijloc de a exotiza muzicienii marginali și de a-i ambala într-un mod mai prezentabil, plasați într-un mediu în care pot fi consumați în siguranță de elitiști. Ori că a fost o revelație culturală sau un safari de artă pentru cei privilegiați, Dragoș Rusu, Gabriel Leașcu și restul echipei The Attic au băgat la cap părerile mixte și au decis să se arunce și mai tare în mix.

Recunoașterea propriilor defecte este un pas esențial în orice proces de creștere personală. Drept urmare, o serie de materiale scrise despre eșec au fost publicare ulterior pe http://the-attic.net, demonstrând că grupul este dornic să asculte și să facă schimbările necesare. Printre care și o altă realizare importantă pentru demersul lor cultural: uneori nu este suficient doar să-ți deschizi tu porțile și să îl primești pe celălalt.

Un ingredient vital, dar adesea neglijat din rețeta de auto-îmbunătățire este contextul. Acesta are puterea de a ne modela atât comportamental cât și mental: moralitatea, sentimentul de identitate, chiar și atracția fizică, instinctele și acțiunile noastre sunt în mod surprinzător afectate de puterea situațiilor obișnuite. Se știe că oricine dă randament  atunci când este testat în același mediu în care a acumulat informația. Iar în peisajul artistic închis al României, ne trezim la evenimente că suntem mereu doar noi cu noi. Iar în acest caz, unde arta pare a fi accesibilă numai celor inițiați, devine din ce în ce mai greu ca artiștii să fie auziți în afara acestei mici bule.

Nu a durat mult până cei de la The Attic și-au dat seama că o schimbare de peisaj nu era doar necesară, ci foarte binevenită. Este atât de important să mai părăsim din când în când acest safe space, să ne rupem pentru o secunda de cunoscuți și să înțelegem că ceea ce ne dorim să transmitem s-ar putea să nu răsune la fel de tare sau de inteligibil cum ne-am fi așteptat. Așadar, rezidența The Attic InContext a fost o mini-revelație din mai multe perspective. InContext este un program de rezidențe pentru artiști locali și internaționali ce are loc anual în inima munților și a pădurilor, cu scopul de a aduce un flux artistic zonei, oferind în același timp artiștilor un cadru natural pentru creație și auto-descoperire. Anul acesta, India a fost țara invitată să participe la rezidența de arte vizuale.

Stațiunea montană Slănic, Moldova a devenit faimoasă datorită priveliștilor sale uluitoare, izvoarelor naturale terapeutice și liniștii generală – la câțiva ani lumină distanță de agitația Bucureștiului, unde artiștii invitați la InContext își fac meseria de obicei. Într-adevăr, capitala României este foarte familiarizata cu proiectele Sillyconductor, Orbita Lacustra, Somnoroase Păsărele, Paradaiz SNDSSTM sau grupulețele de DJ de la The Attic și Corp. Dar aceștia sunt complet necunoscuți localnicilor din Slănic, fapt ce a transformat această rezidență într-un adevărat schimb cultural pentru ambele părți, mai cu seamă când scenele sunt găzduite de un cazinou din secolul al XIX-lea, un podium în pădure și salina de la Târgu Ocna.

Pentru unii dintre artiști, aceasta a fost prima lor întâlnire cu hibriditatea, prima ocazie de părăsi zona lor de confort și de a se confrunta cu un public mai puțin familiar: DJ-i ca Australopitecus Oltensis sau Chlorys și Cosima von Bülove au mixat într-un context foarte diferit, precum Platforma Well 2 – o mini scenă în pădure, sub privirea și/sau mirarea publicului local la care nu ar fi ajuns în mod normal; un exercițiu în alteritate. Un rave în pădure ar putea fi visul oricărui puști pasionat de cluburi, dar în acea noapte foarte mulți localnici (chiar și primarul) s-au adunat pentru a contempla folclorul neo-păgân Multumult sau pentru a se mișca și încălzi pe piesele alese de fetele de la Corp, The Attic Soundsystem și oricine mai avea chef să pun muzică în seara aia. Scena a fost, în cele din urmă, deschisă tuturor! Din păcate platforma Well 2 a fost accesibilă doar o noapte datorită vremii nefavorabile. Dar frigul cu siguranță nu a împiedicat petrecerea.

Pentru alții, InContext a însemnat adaptarea artei lor după mediului înconjurător: hot spot-ul Slănicului, cazinoul regal din parcului principal al orașului, a sunat pe măsura înfățișării sale – a fost transformat într-o casă bântuită. Somnoroase Păsărele a dat tonul unei nopți de neuitat, cu niște dark ambient hipnotic, numai bun pentru a intra în stare. Sillyconducter a dus mai departe această stare într-un ritm mai jucăuș, dar totuși creepy, pe care îmi place să-mi imaginez că dansează fantomele. A urmat DJ setul băieților de la Orbita Lacustră, care a continuat în mod organic tonul dat de cei dinainte, făcând încet trecerea de la beat-uri experimentale spre un sound mai de club, dar fără a renunța la spookiness, ba chiar sporindu-l cu cadențe melancolice. Invitatul principal al serii de la cazinou a fost tânărul producător german Houschyar, unul dintre oaspeții din afară ai The Attic, a cărei prestație live de muzică electronică a făcut întregul cazinoul să vibreze. Imaginați-vă dacă Trent Reznor ar fi fost un millenial: beat-uri lente de drone, sound-uri industriale la care publicul răspundea cu headbang sau dans lent, pauze atmosferice și un sentiment de anticipare. Câțiva s-au super imersat în această atmosferă, în timp ce alții și-ar fi dorit ceva mai mult ritm, să se poată mișca în voie. Astfel, au intrat la fix piesele disco balearice puse de Somebody’s Daughters care au încheiat seara și s-a dansat până în zori.

Cel mai anticipat moment al festivalului a fost, bineînțeles, excursia la salina Târgu Ocna: nu se poate mai underground de atât! Aici, artiștii au întâlnit un alt exercițiu în alteritate. Cu toate că e un loc foarte generos, în special pentru concerte experimentale, sala de muzică din salină, cu alura à la Black Lodge, găzduiește de obicei concerte de folclor și muzica ușoară. Este de la sine înțeles că salina e un loc ireal unde totul se simte și mai ales se aude diferit, cu potențialul de a transforma orice spectacol în cu totul altceva – mai ales alături de publicul divers care a participat: localnici, cei veniți pentru remedii naturale, turiști, oameni care în mod normal nu ar veni la un concert muzică experimentală. Accesul în peștera de sare cu a sa scena din lemn, învelită în perdele roșii sângerii, a fost gratuit pentru toți vizitatorii salinei. Artă pentru oameni! Unii au fost intrigați, alții au fost speriați, în orice caz, a fost o experiență unică pentru oricine a pătruns în acea sală de concerte, inclusiv artiștii: Mitoș Micleușanu & A. Patatics (a / v), Melanie Velarde, Sașa Liviu Stoianovici și Dan Michiu au avut seturi live, în mare parte improvizate, intensificate de vibrațiile naturale ale peșterii. S-au simțit până în măduva oaselor. Și, la fel ca la cazinou, părea că toți muzicienii au avut această înțelegere nerostită de a continua ce începuseră cei dinainte: go with the flow și ascultă-l intuitiv pe celălalt, baza improvizației libere, sau baza oricărei conexiuni interumane…

Cel mai impresionant trebuie să fi fost KHAYAL, concertul de electro-acustic improv interpretat de muzicienii locali Bogdana Dima, Diana Miron, Laurențiu Coțac și Sian Brie, cu aranjament de compozitorul experimental austriac Stefan Fraunberger. Ansamblul cântă frecvent sub îndrumarea a diverși dirijori, iar fiecare concert este unic. De data aceasta, au improvizat folosind instrumente cu care erau familiarizați: vioara, bassul, chitara, clarinetul, saxofonul, tobele și voce pe un fundal de sunete electronice modulate de Fraunberger. Pe măsură ce muzicienii s-au adâncit în melodia lor improvizată, la fel și peștera devenită scenă s-a întunecat în timp ce luminile se diminuau progresiv. Ajunși într-un punct de maximă intensitate, dirijorul austriac a lăsat synth-ul și s-a apropiat de scenă, înmânându-i fiecărui muzician o cochilie mare de scoică de culoare albă în locul instrumentelor utilizate, dând naștere unui cor straniu de instrumente de suflat; Miron, Coțac, Brie și Dima se ridică apoi pe rând și părăsesc scena unul câte unul, continuând să armonizeze cu cochiliile chiar și în backstage. După încheierea concertului, spectatorii din sală erau singurii rămași în întreaga salină.

Rezidența The Attic nu a fost doar de natură subterană, a avut și spectacole într-o notă mai optimistă și light, precum muzica duo-ului hindi Kasinadhuni Avadhut & Ene Annemarie și setul lui Miron Ghiu de la Nava Spațială, din foișorul parcului central în timpul unei după-amieze însorite. Ascultătorii s-au adunat pe bănci sau pe pături prin iarbă: erau cupluri de pensionari în vacanță, copii prin zonă, oameni care pur și simplu treceau pe acolo, dar și multe fețe familiare din București, o parte din numeroasa echipă The Attic, dar și fani care au bătut atâta drum să vadă artiști pe care îi pot vedea oricând acasă, într-un context complet diferit. În cadrul evenimentului au avut loc, de asemenea, ateliere de creație artistică și conferințe culturale alături de publicul local. Au fost, bineînțeles, și expoziții de artă cu lucrări site-specific realizate de Silvia Amancei și Bogdan Armanu, Preethi Athreya, Shilpa Rangnekar, Sanjeev Khandekar, Vaishali Narkar și alți artiști care au luat parte la rezidența de artă vizuală a festivalului. O petrecere pe acoperiș cu mâncare și băutură din partea casei a încheiat în mod corespunzător festivalul InContext din acest an.

În urma acestui contact cu un cadru totodată intimidant, cât și primitor, am părăsit Slănicul cu un sentiment dulce-amărui. The Attic cu siguranță și-a lăsat amprenta asupra Perlei Moldovei, dar toți cei implicați au învățat o lecție importantă prin care fiecare artist trebuie să treacă la un moment dat: cine ești depinde foarte mult de contextul tău.

The Attic InContext a avut loc la Slănic, Moldova între 21-25 iunie 2018.