În incinta Teatrului Național ,„Marin Sorescu” din Craiova există un anumit spațiu care este pe cât de retras ca locație, pe atât de expansiv și fresh în ceea ce privește colaborările cu artiștii din noua generație. Acest spațiu este numit Galeria ElectroPutere, iar principala sa misiune este aceea de a promova arta contemporană emergentă prin oferirea unui spațiu de expunere experimental. Adesea găzduind artă puternic ancorată in contextul socio-politicului, galeria în sine se transformă în spațiu al dezbaterilor și al întrebărilor referitoare la statutul artei în societatea actuală. În perioada ultimei săptămâni, am avut ocazia să vizitez cea mai recentă expoziție a galeriei, curatoriată de Mihaela Varzari și intitulată ,,C U Next Tuesday”, unde au fost prezentate lucrările artistei Beatrice Loft Schulz.

În ceea ce privete obiectele artistice alese, este propusă o selecție din diverse serii mai vechi pe care artista le-a realizat cu mai mult timp în urmă. Beatrice consideră că lucrul cu diverse tehnici reprezintă o caracteristică esențială a universului ei artistic. Astel, expoziția „C. U. Next Tuesday” oferă o privire de ansambu asupra lucrărilor mai vechi, acestea fiind contextualizate într-un mod diferit de cel în care au fost gândite original. Lucrările pe hârtie sunt realizate printr-un procedeu de pictură pe suprafața apei, care se remarcă prin producerea unor modele organice specifice, similare cu cele recunoscute în modelul marmurei netede sau ale altor tipuri de roci. Alte tehnici utilizate sunt cofrajul din hârtie, desenul în creion și două tipuri diferite de țesături. Covorul plasat pe podea este realizat prin tehnică Latch-hook, în timp ce țesătură suspendată este lucrată în gherghef, lucrătură deprinsă într-un stagiu de studiu în România, unde artista a început să învețe despre noi tipuri noi de tesatui.

Expoziția în sine este menită să fie interpretată în întregul ei, funcționând mai degrabă că o instalație decât ca o colecție de lucrări separate. Astfel, cel mai important aspect este acela ca privitorul să ia în considerare totul când pătrunde în spațiu, acest lucru fiind promovat de lipsa unor puncte de interes evidente. Expoziția vorbește despre plăcere și, în special, despre diversele percepții asupra plăcerii și diferitele forme pe care plăcerea poate să le ia, experiență produsă de aceasta fiind astfel destul de greu de pus în cuvinte. Beatrice consideră că o expoziție nu are nevoie de încărcături simbolice sau intelectuale greu de descifrat pentru a produce o impresie puternică. Prin urmare, frumosul de dragul frumosului este regăsit din plin în această expoziție. Totul, de la aranjamentul decorativ format din elemente vegetale, până la cromatica și poziționarea lucrărilor, este în perfect echilibru estetic.

Nu e nici pe departe o expoziție clasică, unde există un parcurs bine stabilit, iar  lucrările nu se încadrează neapărat în acea tipologie de obiecte artistice autosuficiente, care funcționează drept punct de interes într-un parcurs predefinit. Aranjamentul este unul foarte jucăuș, menit să facă extrem de simplă resimțirea plăcerii și bucuriei unei estetici perfecte, fără complicații interpretaționale sau teoretice. Poezia aleasă drept descriere în comunicatul de presă oferă exact această explicație prin conținutul ei:

The veil has been lifted
You can no longer claim ignorance
Or deceit
All has been revealed
Be grateful
You were spared being turned into the very
salt that has fueled your angst
You will not the sinner of some religion’s
cautionary tale
Stories told around the fire to teach people
what happens when you:
Go against god
Go against your husband
Go against the societal norm and
expectation to put your future and fate in the
hands of someone who honestly isn’t all that
accredited to have that responsibility
When you regret
When you doubt.
No you will not be the villain in another’s
story
You will have stood your ground
You will be confident in all your choices and
actions
Especially the one to walk away
Without turning back

baby recklesss, The Lifted Veil, 2019. Sursa: Instagram.

Prin aceste versuri este manifestată exact acea abordare neconvențională care a făcut posibilă construirea acestei expoziții: „Go against the social norm”. În momentul în care îți implinești destinul, este resimțită cea mai intensă plăcere. Astfel, datorită faptului că destinul expoziției este acela de a produce plăcere, ea devine, într-un fel, o materializare a plăcerii în sine. Este ceva de neatins, nelimitată de norme și reguli rigide asupra a ceea ce trebuie sau nu să ofere plăcere.

Cu toate astea, nu am putut să nu interpretez într-un anumit sens această expoziție, întrucât acel întreg al său mi-a amintit de ceva foarte specific. Prin urmare, în această încercare de a îmi explica mie însămi de unde vine imaginea aceea, m-am afundat probabil prea mult în capcana interpretării. În continuare, voi încerca să explic ce am simțit când am văzut pentru prima dată expoziția „C. U. Next Tuesday”.

Primul punct asupra căruia m-am oprit a fost, evident, titlul. Prin sintagma „C. U. Next Tuesday” este proclamată din start o atitudine răzvrătită a expoziției, sensul injurios al cuvântului subliniat prin majuscule contrastând cu spațiul cu încărcătură culturală în care lucrările sunt expuse. Trecând, însă, peste prima impresie tăioasă a titlului și navigând prin expoziția propriu-zisă, aceasta se dovedește a fi într-o antiteză totală, surprinzător de delicată și, într-un fel, fragilă. Începând cu poziționarea fructelor secționate și schema cromatică, până la lucrările în sine și diversele medii de expresie utilizate, întregul trimite spre descoperirea unei păci interioare, atrăgând atenția spre acel echilibru omniprezent al naturii, prin evidențierea unor binoame antitetice precum sunt cele de organic/ anorganic sau fertilitate/ sterilitate.

Dialogul dintre lucrări și spațiu mi-a provocat aceeași senzație de echilibrare a constrastelor, care pare să devină principalul mecanism de desfășurare a expoziției. În urma primului contact cu lucrările, în mintea mea s-a conturat, clar și inexplicabil, imaginea unui laborator de biologie: un loc impecabil, de un alb imaculat, destinat observării și înțelegerii. Aici apare cel mai evident contrast, între lucrul observat și contextul acestei acțiuni de observare. Într-un mediu atât de steril și controlat și inert, precum este cel al laboratorului de biologie, sunt cercetate structuri organice (celule, țesuturi), care sunt, prin definiție, unitățile structurale și funcționale ale materiei vii, deci baza vieții în sine. Ajungând în acest punct, devine ușor de înțeles de ce expoziția mi-a invocat această imagine. Albul pereților și materialele auxiliare împreună cu lucrările însele, care prezintă modele ce seamană mult prea mult ceva ce ai vedea privind prin lentilele unui microscop către o lamelă care presează o probă, sunt elementele cărora se datorează această primă impresie asociativă.

Continuând în aceeași notă, modul în care este abordat spațiul și alegerea cromaticii și a amplasării lucrărilor mi s-au părut ingenios armonizate. Forma încăperii în sine este destul de dificil descris și de manevrat, de formă unui poligon neregulat, având numeroase laturi și colțuri, articulate în diferite feluri. Cu toate acestea, atât prin anumite accente de culoare, cât și prin alegerea poziționării lucrărilor, este creată impresia unui spațiu continuu, fluid, unitar. Principalul motiv este probabil disimularea limitelor spațiale, prin suspendarea unora dintre lucrări, fapt care pune în atenția privitorului interiorul camerei, și nu limitele ei. De asemenea, în cazul peretelui din spate, este utilizată chiar o iluzie cromatică menită să iasă în evidență la prima vedere, estompând percepția colțului. Astfel, poligonul este spart, raționalul este subjugat de imaginar, expoziția depășind acel perimetru preexistent al încăperii. Cromatica aleasă contribuie din plin la construirea sentimentului dat de întreg, culorile vii și contrastul lor complementar fiind reamintite de către decorul vegetal care acompaniază lucrările. În partea din spatele încăperii, albastrul este utilizat drept fundal. Astfel, zona pare să își păstreze o anumită distanță, atât prin intermediul culorii alese, care are proprietatea de a da impresia îndepărtării planului de privitor.

O să mă opresc aici, întrucât este evident că esența expoziției se îndepărtează cu fiecare cuvânt în plus. Aș putea să continui în aceeași notă mult și bine, însă tot nu aș putea să capturez adevărată experiență. Căutarea unei explicații a fost suficientă pentru a distruge acea mirare inițială care m-a făcut să vreau să scriu despre ceea ce am văzut. Acea primă fascinație, de neexplicat, rămâne doar o fosilă prost conservată în piatra a cuvintelor pe care le-am înșiruit mai sus. Astfel, încercarea mea de a  redescoperi acum ceva ce a dispărut la fel de repede precum s-a născut este inutilă. Explicațiile raționale sunt insuficiente pentru a captura experiența vie. În final, mintea mea reia constant dialogul aparent între aceste motive obsedante care m-au urmărit fără oprire în timp ce priveam și încercam să înțeleg ceva care era, defapt, menit să fie simțit, și nu înțeles.