June 14, 2016
De Cristina Bogdan
Toți oamenii buni din lume (și nicio urmă de entuziasm)
În vremuri în care extremismul este pe val singura soluție posibilă este să creezi situații de dialog, indiferent de cât de ușor pot fi acestea viciate, fie de preeminența spectacolului (în sensul propus de Debord), fie de poziția discutabilă a celor care inițiază aceste situații. Cazul forumului deschis și al expoziției „Universal Hospitality”, care au fost co-organizate de Universitatea de Arte Aplicate din Viena și Fundația ERSTE pe tema crizei refugiaților este grăitor. Din start discurs suveran este suspect, dar rămâne fără indoială necesar – o combinație care, din punctul de vedere al unui jurnalist și spectator fără voce, m-a făcut să sufăr. Mai mult – iar asta este ceva ce expoziția a subliniat mai bine ca orice discuție din cadrul forumului – originile mele est-europene nu mai sunt o plasă de siguranță pentru legitimare, căci în fața acestei erupții a Celuilalt, întreaga Europă s-a reconfigurat mai clar, dar nu național, ci economic, folosind un discurs naționalist pentru a ascunde acest fapt.
Așadar, defilarea oamenilor buni cu ale lor povești despre fapte bune, din toate părțile Europei, a fost un marș tragic lipsit de umor sau perspectivă în cele mai multe cazuri. Totuși, forumul a fost mai eficient în a expune două puncte importante. În primul rând, a relatat în întregime situația refugiaților din perspectiva europeană, punând accent pe situații acute cu un grad ridicat de naționalism – sau etnicism, așa cum îl numește Gáspár Tamás – și prezentarea, prin expertul în migrație Franck Duvell, a faptelor și cifrelor pe care diferiții actori care fac față acestei crize aleg să le citească în moduri distincte și foarte problematice. Oricât de informativ și de necesar ar fi acest fapt, nu reușește decât să transforme imaginea de ansamblu într-o imagine sordidă, iar cei pentru care este expusă devin spectatori. Nici până în ziua de azi nu am găsit o metodă eficientă pentru a contracara efectul devastator al spectacolului, chiar și unul cu cele mai bune intenții.
În al doilea rând, forumul a făcut vizibile numeroasele inițiative cetățenești care au apărut în toată Europa ca răspuns la criza refugiaților, ceva ce poate fi foarte ușor uitat în climatul general unde toată mândria pentru fapte bune este văzută cu reală neîncredere de către toți, mai puțin cei care acumulează capital simbolic din asta. Oamenii sunt în continuare buni – cel puțin în prima parte a acțiunii lor, sau până când altcineva se decide s-o instrumentalizeze. Totuși, lipsa unui background ideologic – de fapt abia acum încep să înțeleg cu adevărat sensul acelei morți a marilor narațiuni – nu permite grămezii de inițiative să formeze o poziție politică sau măcar posibilitatea uneia. Ele par să fie condamnate să rămână inițiative singulare care nu au urmași decât, eventual, prin efect de ecou. Neîncredrea în autorități, întărită de refuzul lor de a adresa, din nou, problemele evidente cu care media ne bombardează, pare să fi dus la îndoiala generală că inițiativele mari și bine organizare, care se aseamănă cu instituțiile, mai pot funcționa. Ceea ce mi se pare mie esențial este dacă merită să investim în astfel de inițiative – sau, mai exact, cum să crești anvergura inițiativelor personale fără ca acestea să își piardă autenticitatea, dar câștigând în același timp putere politică. Există o problemă aproape identică în artă: cum poate intervenția artistică să aibă impact prin mărime fără a deveni o simplă reflexie a mecanismului capitalist social și politic?
În mod surprinzător, expoziția care a acompaniat acest forum a oferit un tip de răspuns. A reunit o largă selecție de lucrări a căror integritate a fost cu atenție păstrată de către cele două curatoare din Ungaria, Edit András și Ilona Németh, în primul rând prin prezentarea lor separată în camerele mari ale unui oficiu poștal vienez dezafectat.
Am început să devin receptivă la expoziție atunci când am înțeles că cele două curatoare nu au selectat lucrări ilustrative. Dimpotrivă, întreaga expoziție s-a născut din necesitate – strămoșul ei a fost „Naționalisme private”, o expoziție care a răspuns situației politice îngrijorătoare din Ungaria – și a început prin a stabili câteva premize care cred ca ar trebui puse în vedere tuturor celor care produc evenimente de asemenea anvergură. Coincidența aparentă, foarte problematică în realitate, a creșterii naționalismului în est și vest și reacțiile la criza politică a cărei simptom este problema refugiaților; moștenirea Iluminismului (deci a modernismului); relevanța gesturilor și pozițiilor radicale.
Având în vedere toate aceste aspecte, András și Németh au populat camerele dărăpănate ale labirintului fostului oficiu poștal cu peste 50 de lucrări care te pot face să înțelegi în ce măsura disclocările de difierite tipuri au schimbat modul de viață a unui cetățean european în secolul 21. Nu este doar o chestiune de documentare a condițiilor de trai a celor marginalizați, sau prezentarea de chipuri omenești acolo unde alții pun doar cifre. Toate lucările permit privitorului să cerceteze povești private și colective, să înțeleagă marginalizarea nu doar din punct de vedere geografic, ci și din perspectivă socială și implicit politică. O lucrare foarte puternică, „The Winner Takes It All” de Dante Buu, se axează în mod deosebit pe impactul emoțional extrem pentru a prezenta un caz violent de marginalizare: video-ul este un colaj de material găsit, o serie dintr-un clug gay din New York, alta de pe un site rusesc care colecționează imagini violente cu tineri gay care au fost ademeniți la un blind date – totul acompaniat de faimoasa piesă de la ABBA, devenită acum un imn gay, pe care o poți cânta și tu. Violența acestor asocieri, deschiderea la posibilitatea ca spectatorul să cânte in ton cu piesa – adică să le cânte în strună criminalilor -, este cu adevărat răscolitor, ba chiar aș spune că este infinit mai puternic decât imaginile needitate ale protestelor pro și contra minorităților de orice fel care nu lipsesc din acest spectacol.
A fost o selecție bună de lucrări care fie se joacă la nivel grotesc, fie au o poziție mai degrabă poetică asupra condiției marginalizării: cele două mari posibilități ce pot fi detectate în arta Europei de Est în zilele noastre. Într-un fel, aceste două atitudini creează o imagine mai bogată asupra posibilităților în fața crizei curente. În orice caz una mai cinstită decât caritatea și binefacerea, pe care forumul deschis le-a susținut și despre care Tamás a oferit în intervenția sa o relatare istorică și filosofică. Presupun că asta scoate din calcul atitudinea de-a dreptul revoltătoare în această parte a lumii plină de familii la a 2-a sau a 3-a generație de migranți care se opun invaziei cu mai multă furie decât familiile mai sedentare. Accentul cade pe poetica – și prin asta înțeleg de fapt politica – marginalizării, care a fost descoperită progresiv de est-europeni prin anii 90, parțial pentru că a devenit un element explorat de artiștii din vest ca o posibilitate de rezistență.
Ar trebui să plecăm de la expoziție cu această posbilitate în minte – chiar dacă deschiderea oferită de aceasta devine aproape imediat o încheiere. Poate că în zilelenoastre rămînem doar cu asemenea sclipiri din situații consacrate, indiferent de cât de lipsiți de putere ne fac să ne simțim.
Universal Hospitality, parte din programul Into the City / Wiener Festwochen a fost în Viena în perioada 13 mai – 19 iunie 2016.
Expoziția
Curatori: Edit András, Birgit Lurz, Ilona Németh, Wolfgang Schlag
Artiști: Catherine Anyango, Zanny Begg, Anca Benera / Arnold Estefan, Songül Boyraz, János Borsos, Dante Buu, Nicos Charalambidis, Anetta Mona Chişa / Lucia Tkáčová, Mansour Ciss, András Cséfalvay, Anna Daučíková, Yevgeniy Fiks, Petra Gerschner, GLUKLYA / Natalya Pershina-Yakimanskaya, Núria Güell, Sanja Iveković, Gülsün Karamustafa, Szabolcs KissPál, Martin Krenn, Tomasz Kulka, Damian Le Bas, Delaine Le Bas, Lőrinc Borsos, Victor López González, Angela Melitopoulos, Marina Naprushkina, Csaba Nemes, Adrian Paci, Martin Piaček, Lisl Ponger, Tomáš Rafa, R.E.P. Group, Oliver Ressler, Mykola Ridnyi, Juri Schaden, Marika Schmiedt, Roland Sejko, Tim Sharp, Société Réaliste / Ferenc Gróf, Hito Steyerl, Toledo i Dertschei, Artur Żmijewski și alții
Open Forum
Participanți: Edit András (istoric de artă), Michael Backmund (jurnalist, scriitor, cineast) / Petra Gerschner (artist, cineast, curator), Gabriella Csoszó (artist) / Szabolcs Kisspál (artist) / Csaba Nemes (artist), Frank Düvell (sociolog), Can Gülcü (artist și activist), Dirk Hoerder (istoric, cercetător), Lisbeth Kovacic (artist), Daniela Krajčová (artist) / Oto Hudec (artist), Martin Krenn (artist) / Katharina Morawek (director artistic Shedhalle Zürich), Angela Melitopoulos (artist), Marina Naprushkina (artist), Nikolay Oleynikov (artist), Alessandra Pomarico (curator), M. G. Tamás (filozof), Mark Terkessidis (scriitor, jurnalist, eseist) și alții
Inițiative și proiecte: Cardamom & Nelke – Salon der Künste (Viena), Free Home University (Lecce), ISOP – Innovative Sozialprojekte (Graz), Neue Nachbarschaft // Moabit (Berlin), Netzwerk Zuversicht (Schwanenstadt), Project Karavan (Bratislava), Szabad Müvészek / Free Artists (Budapesta), The Whole World in Zurich (Zurich), Verein Vielmehr für Alle! (Viena), Verein Nachbarinnen in Wien și alții.
POSTAT DE
Cristina Bogdan
A fondat ediția online a Revistei ARTA și a activat ca redactor-șef în perioada 2014-19. Co-fondatoare a rețelei de publicații de artă contemporană din Europa Centrală și de Est, East Art Ma...
www.evenweb.org